Toni Dragu Travel

În primăvara anului 2023, am decis să explorez inima Africii și să descopăr câteva dintre cele mai fascinante locuri de pe acest continent. M-am concentrat pe un itinerar care să includă mai multe țări, iar scopul principal al călătoriei mele era să ajung la spectaculoasa Cascadă Victoria. Astfel, am ales să vizitez Zambia, Zimbabwe și chiar o mică porțiune din Botswana, având în vedere proximitatea sa, pentru a profita la maximum de această aventură africană.

Acesta este primul articol dintr-o serie de povești din călătoria mea, iar astăzi vă invit să descoperiți experiențele din Lusaka și drumul plin de peripeții către South Luangwa. Pregătiți-vă pentru o imersiune autentică în Africa!

1. Lusaka, capitala Zambiei

Călătoria mea a început în Lusaka, capitala vibrantă a Zambiei. După un zbor lung, am aterizat de dimineață pe aeroport și primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi iau o cartelă de internet locală, pentru a rămâne conectat. Cu toate pregătirile făcute, m-am urcat într-un taxi și am pornit direct spre cazare, absorbind primele impresii ale orașului. Oboseala se simțea, dar privirea mi se oprea constant pe detalii care îmi aminteau că mă aflu într-un colț unic al lumii – Lusaka avea o vibrație autentic africană, greu de descris.

M-am cazat la Hotel Africana, o variantă decentă pentru bugetul meu – 35 de euro pe noapte. Planul era să petrec o singură zi aici, pentru că dimineața următoare mă aștepta următoarea destinație: South Luangwa, în estul Zambiei, locul unde voiam să mă pierd în sălbăticia parcurilor naționale. Biletele de avion erau scumpe, așa că am decis să iau autocarul. Pentru asta, aveam nevoie de un bilet, așa că, după ce m-am instalat, am chemat un Ulendo Taxi, echivalentul local al Bolt-ului, și am pornit spre autogara aglomerată a orașului.

A fost prima mea experiență într-o capitală africană și totul în jurul meu era un spectacol de culori, sunete și mișcare. Odată ajuns la autogară, m-a izbit atmosfera tumultuoasă – o mare de oameni, voci care se amestecau într-o zarvă continuă și priviri îndreptate spre mine. Eram singurul alb în acel loc, iar asta mă făcea, inevitabil, centrul atenției. Deși puțin copleșit, mi-am păstrat concentrarea; prioritatea mea era să îmi cumpăr biletul fără probleme și să mă pregătesc de drumul lung ce mă aștepta.

Pentru bilet am plătit în jur de 15-20 de dolari și am aflat că autocarul urma să plece a doua zi la 3 dimineața. Aveam deci restul zilei pentru a explora puțin Lusaka. După scurta plimbare, m-am întors la hotel pentru odihnă – urma o călătorie lungă, iar South Luangwa mă aștepta cu promisiunea unor zile de safari de neuitat.

A doua zi dimineață, la ora 3, mă pregăteam să pornesc spre autogara din Lusaka, cu inima bătând mai tare la gândul că urmează să călătoresc cu un autocar de-a dreptul „autentic”. Am chemat taxiul și, spre norocul meu, a venit Gladson, un băiat prietenos care s-a oferit să mă conducă până la autocar. Am acceptat fără ezitare, mai ales că autogara era, la acea oră, un loc destul de… obscur.

Mă gândeam: Eu, Toni, la ora 3 dimineața, în mijlocul unei autogări din Africa. Parcă era o scenă desprinsă dintr-un film. Gladson mă conduce prin mulțime și, în sfârșit, găsim autocarul. Din secunda în care am pus piciorul înăuntru, primul lucru care m-a izbit a fost mirosul greu, aproape insuportabil. Scaunele, acoperite cu o pânză albă cândva, erau acum înghițite de praf și murdărie. Am început să îmi caut locul, numărul 56, în timp ce oamenii din spate mă priveau de parcă eram un intrus. Unii dintre ei păreau că dormiseră acolo peste noapte, iar când Gladson i-a întrebat de locul 56, mi-au spus, pe un ton rece și ferm, că nu există. Privirea lor mi-a dat de înțeles un lucru clar: nu mă vor aici.

Am simțit un gol în stomac : Cum aveam să rezist 10 ore în mizeria asta, printre oameni care clar nu mă doreau aici? Cu voce joasă, i-am întrebat pe Gladson cât durează călătoria, iar el mi-a răspuns: 15 ore.

Eram uluit. În acel moment, am știut că trebuie să găsesc altă soluție. Fără să ezit, i-am propus lui Gladson să mă ducă el până în South Luangwa. S-a uitat la mine pentru un moment, apoi a zâmbit și a zis că se poate, calculând un preț de 300 de dolari. Am reușit să negociem la 250 și am bătut palma. Am realizat însă cu amuzament că dacă aș fi luat biletul de avion din timp, ar fi fost 150 de dolari. Dar aventura și lecțiile deja începuseră.

2. Drumul lung către South Luangwa

M-am urcat în mașină cu Gladson, iar aventura noastră spre South Luangwa a început. Primul popas a fost la o benzinărie. Am observat că prețul benzinei era aproape același ca în România în perioada aceea, în jur de 7 lei pe litru. Aveam de străbătut aproape 600 de kilometri, așa că mi-am dat seama că cei 250 de dolari nu erau deloc exagerați, dat fiind drumul lung.

Pe măsură ce ne îndepărtam de oraș și lăsam noaptea în urmă, nu puteam scăpa de o ușoară anxietate. Drumul era dificil, în unele locuri chiar dezastruos; mergeam cu 20 de kilometri la oră, ocolind gropile imense și zdruncinându-ne la fiecare pas. Mi-era teamă să nu rămânem blocați pe undeva, in mijlocul Africii, cu un tip pe care nu il cunoșteam. Însă, odată ce s-a luminat de ziuă și m-am obișnuit cu prezența lui Gladson, am început să mă simt mai relaxat. Gladson a pus muzică tradițională zambiană – ritmuri africane vesele, care au început să mă binedispună și pe mine.

În acea dimineață, peisajul de savană era pur și simplu fascinant. Întinderea nesfârșită, copacii răzleți, culorile moi ale dimineții – parcă eram într-o altă lume. La un moment dat, ne-a oprit poliția, prima dată chiar lângă un pod. Imaginea acelui peisaj, combinată cu uniformele polițiștilor, mi-a dat o senzație ciudată, ca o scenă dintr-un episod de Narcos.

Am continuat, trecând prin numeroase sate și traversând râul Luangwa, iar tot drumul m-am uitat curios pe geam, sperând să zăresc animale sălbatice.

Gladson părea să se bucure de călătorie mai mult decât mă așteptam. Am aflat că nu mai fusese niciodată în acea zonă a Zambiei și nici nu avusese ocazia să participe la un safari. Călătoria asta era o experiență nouă și pentru el. Pe drum, am discutat despre planurile lui de viitor, iar când mi-a spus că visul său este să își deschidă o afacere, m-am bucurat.

Drumul spre South Luangwa s-a dovedit a fi o adevărată aventură, plină de surprize. La un moment dat, poliția ne-a tras pe dreapta. Mi-am dat seama rapid de motiv – eram pe bancheta din spate și nu aveam centura pusă. Deși mi s-a părut o formalitate în acel context, am primit o amendă. Era doar una dintre provocările acestei zile pe care nu o voi uita curând.

Am continuat drumul, dar pe măsură ce ne afundam tot mai mult în peisajul rural, ne-au așteptat și alte opriri. Mai întâi, Gladson a decis să facem un popas la o spălătorie. Era atât de modestă încât nici nu pot spune că am mai văzut ceva asemănător – doar câțiva oameni cu găleți, perii și o mică pompă de apă galbenă, spălând mașinile manual, într-o atmosferă autentic africană.

Eu, amuzat, i-am zis: ‘Dar de ce o speli? Oricum e destul praf pe drum și o să se murdărească imediat la loc!‘ Gladson a zâmbit și mi-a răspuns simplu: ‘Prefer să o țin curată.’ Era un gest de respect față de mașina lui, chiar și în mijlocul prafului african.

Însă nu a fost ultima oprire neașteptată; puțin mai târziu am dat și de o vulcanizare, unde a trebuit să ne oprim pentru o pană de care ne-am „bucurat” undeva pe drum.

Pe măsură ce ne apropiam de Mfuwe, satul de lângă Track and Trail River Camp – locul unde urma să mă cazez – am făcut un ultim popas la un supermarket pentru provizii. Însă ultima sută de kilometri a fost cea mai solicitantă: drumul era foarte accidentat, cu zdruncinături la fiecare metru. Eram obosit, deja îmi doream să ajung, iar muzica africană veselă a lui Gladson, care fusese pe repeat întreaga zi, îmi intrase de-a binelea în cap. Până la sfârșit, ajunsesem să știu câteva melodii pe de rost!

Cu toate acestea, fiecare oprire și fiecare kilometru parcurs au adăugat o doză de autenticitate călătoriei. Fiecare pas mă aducea mai aproape de destinație și de experiența pe care o visasem, într-o Africa pe care începusem să o descopăr în toată complexitatea ei.

După un drum obositor de 12-13 ore, am ajuns în sfârșit la Track and Trail River Camp, cu două ore mai repede decât ar fi făcut autocarul. Oboseala parcă se risipise când am văzut primii elefanți întâmpinându-ne la marginea lodge-ului.

Când am coborât din mașină, am fost întâmpinați și de alți „prieteni” neprevăzuți: o mulțime de babuini care își făcuseră casa în preajma lodge-ului. Gladson, partenerul meu de drum, era fascinat. Pentru el, totul era o experiență la fel de nouă și captivantă. A rămas cu mine vreo oră, bucurându-se de atmosfera vibrantă a locului, ca să se convingă că am ajuns cu bine.

Înainte de plecare, ne-am luat la revedere. L-am întrebat dacă se va întoarce direct spre Lusaka, iar el mi-a spus că va aștepta lăsarea întunericului și va dormi puțin în mașină. M-am gândit la tot ce făcuse pentru mine în acea zi, la amabilitatea și dedicarea lui, așa că i-am dat în final 280 de dolari. Simțeam că cei 250 de dolari negociați inițial erau prea puțini pentru tot drumul parcurs și pentru ajutorul său. Gladson merita din plin, iar faptul că a fost atât de prietenos și deschis a făcut călătoria cu adevărat specială.

Mulțumesc că ai citit articolul! Pentru a descoperi și alte aventuri din călătoriile mele, te invit să urmărești canalul meu de YouTube www.youtube.com/@tonidragutravel . Iar în articolul următor va urma continuarea călătoriei mele din Zambia! Pe curând!

Continuarea acestui articol*